Scriu în ochii tăi
atunci când te ascult
atunci când râzi
îmi oftez poemul
printre picăturile zilei
când ridic coșul cu rufe
învelesc rimele
cu pătura
colțurile pliate sub salteaua ta
îți așez o metaforă
pe frunte
și îți mai promit și niște comparații
apoi îți închid ușa
și-mi strâng ce-a mai rămas din zi
încet
la un loc
în lada cu jucării
un gând deșirat pus pe sârma de rufe
o dâră lăsată de cuțit pe farfurie
seara e ca dimineața ca ziua de dinainte
toate își au locul lor
dar pe hârtie n-am nimic
---Pe hârtie n-am nimic
dar pereții încă răsună de la râsul tău gângurit
nu pot arătă nimănui cât de mult muncesc
dar liniștea corpului tău îmi spune că ți-e bine
pe hârtie n-am nimic
cuvintele hoinăresc printre post-it-uri
când ud florile
printre particulele de praf de pe plintă
în spatele canapelei
nu există CV pentru poetul fără peniță
care face vrăji cu clipe
și din fiecare griș cu lapte un cântecel
nu există CV pentru cea mai mare realizare a mea:
iubirea necondiționată
egoul pus pe ultimul loc
moda și coaforul lăsate mereu pe altădată
sentimentul că trebuie să mă apăr când spun că nu caut o slujbă plătită
am timp de un zâmbet sincer pe stradă
te iau în fiecare zi de la școală după prima lună
la semafor cu frățiorul tău în cărucior caut idei pentru un alt poem
din nou viața mă face să îl uit
pentru că pe hârtie n-am nimic
dar am ochiul format
pentru cuvântul hoinar
și pentru călătoria lui
înainte să fie pus pe hârtie
toată ziua privesc
și ating
structura pe limbă
am antene
întinse
până la toate zidurile
cuvintele se izbesc de ele toată ziua
le simt vibrațiile
simțul meu tactil e ascuțit
și știu cum te simți
uneori cad în capcană
și ajung să cred că n-am nicio valoare pentru că nu sunt pe hârtie
nu pot să arăt prin nimic cât de ‘cool’ sunt
pot doar să simt și să știu că fac ceea ce e bine pentru mine
apoi oftez adânc
te mângâi cu o strofă pe căpșor
într-un rând liber mai încap doar un zâmbet și un oftat
aranjez colțurile drepte ale păturicii tale
și mă gândesc:
viața nu e ca hârtia
ci precum cuvintele mele hoinare