Poem despre ea
Există câteva momente în viața unui bărbat
în care o poate lua razna și chiar o ia.
Bărbatul merge la vânătoare,
își pierde cel mai bun prieten,
bărbatul construiește o casă
și casa arde în foc.
Bărbatul iubește. Iubește de câteva ori.
Există, însă, câteva momente esențiale în viața unui bărbat.
Când m-a izbit frumusețea ta,
ca un ciocan moale și greu, de plumb, în plină figură,
bărbatul acela nu credea.
Când am stat până dimineață,
și, fără să mă pot înfrâna, am mers împreună,
nu știam la ce mă pot aștepta,
când dragostea, ca o lumină păstoasă,
s-a prelins voluptoasă în toată camera
inundându-ne creierul și corpurile,
nu știam ce pot visa.
Când a doua zi știam deja
că nu o să mă pot despărți de tine niciodată
nu știam ce să fac cu toată dragostea ta.
Există câteva momente teribile în viața oricărui bărbat,
poate fi război, poate fi nebunie, poate fi lumina aceea
care ne acoperea.
Bărbatul însă știe dragostea, e bărbat e obișnuit cu ea,
dar cu mâinile tale nu era.
Cu felul în care îl priveai
nu era. Cu muzica aceea
mai armonioasă ca Tiersen, mai dulce
decât gustul prăjiturii cu dulceață din copilărie,
care din noi suna,
nu era.
Există foarte puține momente în viața unui bărbat
în care să simtă că ar putea exploda.
Atunci chiar putea.
Din nou despre ea
Vreau să scriu pentru ține și la 60 de ani,
vreau să gătesc pentru ține,
să îți scriu poeme și să îți fac copii,
vreau să trăiesc pentru ține.
Nu ți-am spus că te iubesc fără să știu dacă te iubesc,
nu ți-am spus, îmi era o frică teribilă.
Ți-am spus că nu o să te înșel niciodată
deși noi ne-am cunoscut înșelând pe cineva.
Ți-am spus că nu îți promit nimic,
ți-am spus că nu se poate,
ți-am spus să aștepți dacă vrei.
Ți-am spus: nu se poate.
Am înșelat pentru ține, dragostea mea,
și nu voi mai înșela,
am mințit pentru ține
și nu voi mai minți,
am simțit pentru ține
ce nu am mai simțit niciodată.
Mi-a fost teamă și nu îmi mai este,
am fost pierdut și m-am regăsit.
Vreau să gătesc pentru tine, dragostea mea,
vreau să vorbim, să ne recunoaștem mereu
și în rău, vreau să ne certăm, ca să vezi că nu ne putem certa,
vreau să urli la mine și să tac.
Vreau să ne schimbăm cearșaful de trei ori pe zi.
Vreau să știi:
niciodată, nicicând așa ceva nu se putea întâmpla.
Tu ești mintea mea, dragostea mea, A.
Primul poem despre o mică spaimă, pentru ea
Tot încerc să îți spun ceva, dragostea mea,
dar spaima mea nu mă lasă.
Vreau să îți spun că te-am visat în fiecare noapte
de când nu ne-am văzut, deși am zis că nu e așa,
în fiecare vis amândoi intram într-o casă
unde găsim trei copii
pe care nu îi recunoaștem niciunul
încercăm să ne dăm seama
dacă au vreo legătură cu noi.
Unul dintre ei se ridică
de pe scaun și deschide ușa verandei.
Intră animale drăguțe.
Tu te superi
și fetița intră în mare până la genunchi,
până la brâu, până unde nu mai știe
dacă se poate întoarce,
și noi nu știm dacă putem ajunge la ea.
Al doilea poem despre o mică spaimă, pentru ea
Când te-am văzut, dragostea mea,
mi-am imaginat că poți fi femeia oricărui bărbat
ai vrea.
Dar nu e adevărat. Pentru că mintea ta
se mișcă exact precum mintea mea
și singurul bărbat pe care l-ai vrea
este unul plecat pe mare
să găsească o insulă moartă.
Eu am găsit până acum una.
Așa că atunci când ne vom reîntâlni
îți voi aduce scrum
de pe ea, de pe drum,
și tu tot scrum îmi vei da
și din două scrumuri adunate
vom face o făptură, cumva.
Al treilea poem despre o mică spaimă, pentru ea
Și dacă greșesc, dragostea mea?
Dacă sunt, din nou, doar un mic monstru care intră în viața ta?
Știu că te iubesc ca și cum aș merge pe traverse de cale ferată
înspre o gară îndepărtată,
ca și cum aș arde orașul ca să găsesc loc de casă,
ca și cum nu mă interesează, ca și cum aș ucide dacă cineva
te-ar răni.
Știu doar că te iubesc ca și cum timpul ăsta în care mă gândesc
cum te iubesc
ar trebui folosit iubindu-te.
Al patrulea poem despre o mică spaimă,
pentru ea
Dragostea noastră de la distanță e o mică lume
unde oamenii se ucid și nu mor,
unde nopțile trec, dar nu se pierde lumina.
Am putea să trăim așa, spunem,
deși știm că nu putem rezista nicio clipă,
am putea, spunem,
deși știm că seară de seară ceva se îndoaie
în pieptul nostru, ca un metal încins,
aproape topit, și gata de a fi umflat
de suflul puternic al unui gigant, într-un clopot.
Nu sunt departe, dragostea mea,
dar mă roade depărtarea asta ca un șobolan gratiile.
Trupurile noastre sunt făcute
să fie despărțite de două picături de transpirație,
de o peliculă fină de salivă,
de doi microni de aer strivit între coapse.
Tot despre ea
Nu știu dacă îți amintești,
dar când am făcut prima dată dragoste
cerul de dimineață era tulbure
și eu m-am gândit că fie ce-o fi
o asemenea femeie de iubit nu mai întâlnești.
Și încă nu ne știm așa de bine și nu am trecut
peste multe, dar știu, dragostea mea,
cât de tulbure era cerul ăla și cât de complicat
a fost tot și cât de repede am decis
că o asemenea femeie și un asemenea bărbat
împreună pot trece peste orice.
Brain map
Toți avem momente
în care ne gândim serios și vedem limpede
adâncimea.
Tuturor ni se face frică în fața neputinței,
a eșecului premeditat,
a liniei subțiri dintre ceva ți nimic.
Am făcut pentru un experiment o hartă cerebrală
și am notat pe mici secțiuni ale creierului:
aici este locul în care învăț să mă bucur,
aici e locul în care plâng, aici e locul în care vreau să mor repede,
aici e locul în care mă gândesc la supraviețuire,
aici e locul în care beau și fumez,
aici e locul în care nu înțeleg de ce scriu,
aici e locul în care îmi pare rău, aici e locul în care
mi-aș fi dorit să fi fost altceva,
aici e locul în care am o casă, aici e locul în care
nu am nimic, aici e locul în care țin minte primul sărut,
aici e locul în care iubesc, aici e locul, aici ești tu.
Mai bine nu vorbi despre tine, mai bine continuă-ți proiectele
în tăcere. Mai bine taci de tot. Mai bine nu vorbi deloc.
Mai bine nu ai exista. Mai bine ai face ceva bun cu viața ta.
Asta nu am mai scris în harta mea cerebrală. Și nu e vorba
despre lipsa de ambiție sau de putere. Și nici de închipuire
sau de ratare nu este vorba,
ci despre o pasăre uriașă care acoperă cu aripile,
tot cerul deasupra,
despre un țipăt strident care îți umple urechile de la primele ore,
despre sentimentul de abandon,
despre trezirea într-o lume pe care o înțelegi parțial,
la care nu te poți racorda, cu care nu poți comunica,
care mereu așteaptă ceva. Ceva ce tu nu mai poți da.
Niciodată n-ai putut da.
Nu despre mine sau de tine e vorba, ci despre sute ca mine sau ca tine,
nu despre lipsa mea și neputința mea și neînțelegerea mea
și inadaptarea mea și frustrarea mea și durerea mea și
dragostea mea și spaima mea și liniștea mea.
Ci despre cei care nu le pot exprima.
Acum multă vreme,
undeva într-un teren,
mi-a spus cineva:
Când simți că nu mai poți
uită-te la lume
cum te-ai uita prin geamul trenului ăstuia.
Mi-am făcut o hartă cerebrală
și am notat pe mici porțiuni ale creierului
tot felul de spaime.
Într-o părticică am scris mărunt,
ilizibil,
aici e locul în care nu o să mă întorc niciodată.
În continuare doar despre ea
Suntem atât de obișnuiți cu nefericirea, dragostea mea,
mi-e teamă de tot ce ni s-ar putea întâmpla,
dar nu voi lăsa teama asta să stea.
Am rănit, am ucis, am fost nemilos,
din spaimă
din neputință
Am rănit, am lovit, am părăsit,
din spaimă
dar nu voi lăsa spaima asta să stea.
Când am fost la mare și am făcut fotografia aceea
eram atât de obosiți încât eram sigur că vom muri
unul în brațele celuilalt. Și eram fericit.
Am adormit făcând dragoste cu tine,
eram atât de obosiți încât niciun răsărit nu mai părea posibil
și nici nu ne trebuia.
Ne trebuia sărutul acela pe colina pe care belgienii
au făcut foc de tabără,
ne trebuia sărutul acela dintre un bărbat obosit
și o fată înfricoșată de apă
în mijlocul apei. Nimic nu ne trebuia, nici briza, nici marea,
nici nisipul care se desfăcea
în fuioare printre ierburi, nici șoimul acela care plana
la câțiva metri deasupra,
mâna ta în mâna mea ajungea.
Am rănit, am ucis, am fost nemilos,
din spaimă,
din neputință
Am rănit, am lovit, am părăsit,
din spaimă
nu voi lăsa spaima asta să stea.