Treceam cu mama pe lângă un teren de sport.
– Uite, îmi arătă ea, ce frumos!
Pe marginea cărării erau împrăștiate doze de bere, toate verzi. Erau așa de multe că nu mai arăta urât, a gunoi lăsat de izbeliște, ci părea aproape un mozaic din iarbă și doze în multe nuanțe de verde. Mama, care în mod normal visează uneori să îi dea jos cu mitraliera de pe motociclete pe producătorii de zgomot și mizerie, se uita încântată la frumusețea de pe marginea drumului. Ce ciudat, m-am gândit, o doză ar fi urâtă, dar o grămadă la un loc fac ceva frumos. Poate că se ascunde un pericol în chestia asta, că foarte mult din ceva urât poate să compună brusc ceva foarte frumos.